Centrul Universitar Pitești al Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București provine din prima școală de învățământ superior din Pitești care a luat ființă în anul 1962 și s-a numit „Institutul Pedagogic de 3 ani”, cu specializări pedagogice în Matematică, Fizică, Biologie, Chimie, Filologie și Educație fizică și sport. A urmat deschiderea către specializările tehnice, conducând la înființarea Institutului de Subingineri (1969), unite în 1974 sub titulatura de „Institutul de Învățământ Superior”. Ulterior au existat diverse alte forme de organizare, într-o perioadă aflându-se în subordonarea Institutului Politehnic București, ajungând în anul 1991, când, prin Ordinul de ministru 4894/ 22.03.1991, a primit denumirea de „Universitatea din Pitești”.
Prin Legea 186/2023, pe baza fuziunii prin comasare a Universității din Pitești cu Universitatea POLITEHNICA din București, a luat naștere Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, parte a sistemului național de învățământ superior.
Date de contact:
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București- Centrul Universitar Pitești, strada Tg. din Vale, Nr. 1, 110040 Pitești, Facultatea de Mecanica și Tehnologie,
Prof. Daniel-Constantin ANGHEL, tel 0722337438, dc.anghel@upb.ro