Universitatea Constantin Brâncoveanu

Universitatea Constantin Brâncoveanu îşi îndeplineşte misiunea prin formarea şi perfecţionarea de specialişti în domeniile ştiinţelor economice, juridice și administrative prin iniţierea de activităţi de cercetare ştiinţifică pe cont propriu şi în colaborare cu instituţii similare din ţară şi din străinătate, prin cultivarea şi difuzarea valorilor culturii şi civilizaţiei universale, respectând drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi promovând spiritul gândirii libere, critice.

Profilul academic al Universității Constantin Brâncoveanu este definit de următoarele coordonate:

  • Locuri fără taxă ocupate pe bază de concurs de către studenții cu performanțe educaționale remarcabile;
  • Ofertă diversificată de formare la nivel licență și masterat: programe universitare în domeniile Management, Contabilitate și informatică de gestiune, Economia comerțului, turismului și serviciilor, Administrație publică, Drept;
  • Burse Erasmus+ pentru studii și stagii de practică în străinătate pentru studenți, cadre didactice și personal administrativ;
  • Bază materială de excepție și servicii suport diversificate: structuri de sprijin pentru studenți, orar flexibil, Centru de Consiliere și Orientare în Carieră, Editura ”Indepedența Economică”, Departament de Relații internaționale & Birou Erasmus+ etc. 
  • Centre proprii de cercetare și inovare în Economie, Management, Turism, Studii Juridice și Administrative, Relații internaționale etc.
  • Prezență constantă în spațiul educațional european, prin acorduri de cooperare cu universități europene, organizare de conferințe științifice internaționale, participare la proiecte de cercetare cu finanțare națională și internațională.

Facultatea de Științe Economice și Juridice din Piteștiare ca misiune de bază dezvoltarea activităţii didactice şi de cercetare ştiinţifică printr-un învăţământ centrat pe student şi bazat pe cunoştinţe care să asigure formarea de specialişti cu pregătire superioară în domeniile ştiintelor economice și juridice, managementului şi marketingului, contabilității și finanțelor adaptate cerinţelor naţionale şi europene privind educaţia şi adaptarea la necesităţile pieţei muncii, dar şi să contribuie în mod activ și responsabil la dezvoltarea locală, regională și națională din punct de vedere social, economic, cultural printr-o implicare constantă în viața comunității.

Calea Bascovului, nr. 2 A, Pitești

0248/221098; secretariat.rector@univcb.ro

Website: www.univcb.ro

Instagram: https://www.instagram.com/univbrancoveanu/

Facebook: https://www.facebook.com/univbrancoveanu

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *